Al treilea volum din Tetralogia Napolitană
În liniștea cea mai deplină sau în mijlocul evenimentelor tumultuoase, atunci când ne simțim în siguranță sau în pericol, când suntem nevinovați sau imorali, suntem o mulțime formată din ceilalți. Iar această mulțime e cu siguranță o binecuvântare pentru literatură.
Elena Ferrante
În al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena şi Lila, cele două fete cu care cititorii au făcut cunoştință în Prietena mea genială, au devenit femei.
Lila şi-a părăsit soțul şi confortul material, iar acum munceşte în condiții foarte dure. Elena a studiat la Școala Normală din Pisa şi a publicat un roman de succes, care i-a deschis uşile saloanelor selecte. Amândouă au refuzat să se complacă într-o viață plină de nefericire, ignoranță şi supunere, îmbrățişând în schimb numeroasele oportunități ale anilor ’70. În continuare le leagă o prietenie profundă, de nezdruncinat.
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm. Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.
Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene. A publicat şase cărți, printre care L’amore molesto (după care Mario Martone a făcut un film omonim) şi Zilele regăsirii mele, descrisă ca „răvăşitoare" de New York Times şi ecranizată de Roberto Faenza.
La Pandora M au apărut primele două romane ale Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială şi Povestea noului nume.
Toată lumea ar trebui să citească orice poartă semnătura Elenei Ferrante. The Boston Globe
Personajele feminine ale Elenei Ferrante sunt autentice opere de artă. El País
Autor: Elena Ferrante
Nr. de pagini: 408
ISBN: 978-606-8780-92-4
Titlu original: Storia di chi fugge e di chi resta
Limba originală: italiană
Traducere de Cerasela Barbone
ISBN: 978-606-8780-92-4
Format: 130 x 200 mm
Anul apariției: 2016
0,320 kg